Termenele de prescripție ale creanțelor: Cum sa eviți pierderea dreptului de ati recupera banii

Prescripția extinctivă reprezintă pierderea dreptului de a cere executarea unei creanțe după trecerea unui termen legal. În contextul antreprenorial, neatenția la aceste termene poate conduce la pierderi financiare substanțiale. Vom analiza principalele termene aplicabile creanțelor comerciale conform Codului civil și de procedură civilă, modalitățile de întrerupere și efectele lor practice în recuperarea creanțelor.

1. Termene generale și speciale de prescripție

Regula generală prevede că dreptul de a cere executare silită a unei creanțe bănești se prescrie în 3 ani de la scadență, conform art. 2517–2518 din Codul civil. Există însă termene speciale: de 1 an (ex. medici, artiști, vânzări cu amănuntul), 2 ani (intermedieri, asigurări) sau 10 ani (drepturi reale, mediu, prejudicii morale). Cunoașterea termenului corect este esențială pentru stabilirea strategiei de recuperare sau soluționare amiabilă.

2. Momentul de start al prescripției

Prescripția începe de regulă de la data scadenței facturii sau de la momentul în care creanța a devenit exigibilă. Termenele pot începe și de la data ultimei prestații, cum reiese din art. 2520 (exemplu liber‑profesioniști). În plus, în cazurile de servicii continue, prescripția se aplică separat fiecărei prestații.

3. Modalități de întrerupere a prescripției

Codul civil enumeră patru cauze de întrerupere a prescripției, esențiale pentru antreprenori:

• act voluntar de executare sau recunoaștere explicită a datoriei;
• chemare în judecată, înscrierea creanței la masa credală, invocarea excepției în proces;
• constituire ca parte civilă în proces penal;
• punerea în întârziere a debitorului (de exemplu prin notificare avocat).

Acțiuni aparent minore, precum o notificare semnată de avocat, pot fi decisive în protejarea dreptului de acțiune.

4. Situații când se recunoaște datoria

Codul civil prevede expres că plata parțială a datoriei constituie o recunoaștere tacită a creanței, situație care întrerupe cursul prescripției (art. 2538 N.c.c.). Mai pe clar, plata chiar și a unei sume mici, dacă este făcută voluntar, repornește termenul de prescripție – chiar și pentru o factură restantă de 3 ani.

Alte cazuri pot fi atunci când debitorii solicită amânare la plată – amânarea constituie de asemenea recunoaștere, deci întrerupe prescripția.

Solicitarea unui plan de eșalonare sau a unui termen, chiar exprimat informal, este interpretată ca recunoaștere tacită și repornire a termenului de plată. Practica instanțelor confirmă faptul că orice manifestare de intenție clară de a plăti, chiar dacă este amânată, îndeplinește condiția impusă de lege.

5. Strategii pentru evitarea pierderii dreptului

Pentru a preveni prescripția, firmele pot:

• Emite notificări de plată clare și la timp;
• Iniția proceduri judiciare sau somații oficiale;
• Încadra clauze contractuale care prevăd recunoașterea expresă a creanțelor și menționează termene convenționale;
• Documenta la momentul emiterii și recepției plăților/recunoașterii datoriei.

Strategia legală combinată cu buna practică contractuală și contabilă asigură protejarea dreptului de acțiune.